Băița de a doua zi după botez este conform tradiției creștine, a doua zi după ce copilul a fost botezat. Popular se numește și scaldă sau scoaterea din mir.
În a doua zi după botez nașii merg să îmbaieze noul bebeluș creștin. Este o baie rituală, de “spălare a mirului”, la care, tradițional, participă numai femeile: mama, moașa, nașa și alte membre ale familiei.
Ce trebuie să facă nașa la băița a doua zi?
1. Nașa trebuie să aibă următoarele: prosop, ulei pentru bebeluș și șampon, costumaș, păturică, pernuță, jucarioare, scutece. După ce-l spală trebuie să-l strige pe nume. După botez și până îl spală nașa nimeni nu are voie să pupe copilul (se spune că “îi ia mirul”) sau să-l strige pe nume.
2. Îl va unge cu mir (uleiul sfințit de la botez) peste tot, adică pe la încheieturi, călcâie și pe tot corpul; se zice că, dacă îl unge bine nașa, copilul va avea o piele catifelată ca mătasea.
3. La băiță trebuie să fie lumânarea de botez aprinsă – în cădiță se pune fașa, iar după ce termină, apa se aruncă la un copac și fașa se pune la uscat la oglindă.
4. Îi descântă copilului înainte de a-l bagă în baie cu crenguța de busuioc
La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o “mică petrecere” cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.
Vedeți aici seturile de băiță brodate.