Tavite Mot

Tăierea moțului este un obicei cunoscut și practicat în mai toate colțurile tării, acest eveniment reprezentând un moment de bucurie pentru toți membrii familiei. Conform tradiției, în primul an de viață, bebelușului nu i se taie deloc părul, însă după împlinirea vârstei de un an, se sărbătorește primul an de bucurie alături de cel mic. Această sărbătoare este pusă în evidență prin ritualul de tăiere al moțului bebelușului, iar obiectul în jurul căruia se desfășoară evenimentul este tăvița special creata pentru bebe, în care se așează diverse obiecte pe care pruncul le va alege. Se spune că obiectele alese sugerează, într-o anume măsură viitorul acestuia.

Nașii au un rol esențial în tăierea moțului, deoarece ei sunt părinții spirituali, iar misiunea lor este să facă din acest eveniment, unul unic și plin de farmec. 

Tradiții și obiceiuri despre tăvița moț

Tăvița moț este un accesoriu de nelipsit în cadrul acestui ritual, iar în acest articol vei afla tot ce ai nevoie pentru a alege cel mai potrivit cadou, acel cadou care să marcheze frumosul eveniment din viața bebelușului.

Dar haide să vedem care este semnificația tăierii moțului.

Acest ritual este adânc înrădăcinat în tradiția poporului român, iar motivul este acela al prezicerilor viitorului copilului.

În prima pate a ritualului, nașii de botez leagă părul copilașului cu o fundiță colorată și taie o șuviță din păr, iar mai apoi, aceasta va fi lipită de o monedă de argint, picurând ceară din lumânarea de la botez. După tăierea moțului, părinții și nașii pregătesc turta special adusă pentru eveniment, și o rup în formă de cruce, împărțind bucățile invitaților, spre a fi consumate.

În a doua parte, nașii, împreună cu părinții pregătesc tăvița de moț și obiecte simbolice, precum carte, pix, bani, chei de mașină, jucării, în funcție de sexul copilașului, și plasează aceste obiecte pe tăvița special cumpărată pentru acest minunat eveniment. Aici, tradiția spune că, bebelușul este lăsat să aleagă 3 obiecte dintre cele plasate în tăviță și, în funcție de ceea ce bebelușul alege, i se prevede viitorul. 

De ce este tava de moț un accesoriu de nelipsit?

Din prisma tradițiilor românești, tava de moț este un accesoriu de nelipsit, este, precum mâinile magice care poartă simbolurile viitorului. În această etapă, părinții împreună cu nașii așează obiectele pe tăviță, lăsându-i pruncului opțiunea de a alege trei dintre obiectele ce se află pe aceasta. Se spune că aceste trei obiecte ce vor fi alese de copilaș vor influența viitorului acestuia și prezic, într-o anume măsură, ce activitate va desfășura în viitor când va fi mare, sau ce talente va avea. 

Ce conține setul tavă moț oferit de BotezulMeu?

Setul tavă moț conține 7 piese :

  1. Tăvița de moț – din MDF pictat manual alb, cu mărimea : 32 x 23 x 4 cm;
  2. Oglindă – din lemn natural;
  3. Pieptene – din bambus delicat, lucrat de mână;
  4. Cutiuță pentru prima șuviță – se personalizează la cerere cu poza bebelușului;
  5. Creion
  6. Foarfecă
  7. Pensulă de pictat 

Sfaturi pentru o tăviță moț personalizată

Mai nou, a devenit un trend ca nașii, împreună cu părinții, să aducă puțină creativitate și să creeze o tăviță de moț personalizată, în care, pe lângă obiectele clasice, să așeze si alte obiecte precum telefoane, gadgeturi, obiecte de bucătărie, mici unelte gospodărești de tot felul, obiecte reprezentative pentru meseriile actuale, sau de viitor, etc. Dacă ar fi să ne uităm în trecut, am putea observa că tendințele se schimbă odată cu evoluția, așadar, nu vă fie teamă să selectați dintre obiectele ce simțiți că ar fi cele mai potrivite.

Este clar că nu există o regulă scrisă, însă noi îți oferim câteva sfaturi de care poți ține cont când alegeți obiectele:

Caută să alegi acele obiecte pentru care se poate asocia o valoare simbolistică;

Este indicat ca obiectele să fie de noutate pentru copil, eventual ceva ce acesta nu a mai văzut până atunci;

Se recomandă ca pe tavă să fie așezate undeva la maxim 10 obiecte, pentru ca aceasta să nu fie aglomerată, iar obiectele să fie cât de cât separate;

Evită să pui obiecte mici care nu pot fi văzute, sau care pot fi cu ușurință înghițite de copil, dar nici obiecte foarte mari care ar putea fi dificil de apucat, sau care ar acoperi celelalte obiecte. 

Cum arată o tăviță moț băiat, dar o tăviță moț fată?

Te întrebi dacă o tăviță moț băiat diferă foarte mult de o tăviță moț fată? Dacă este atât de importantă această diferențiere pentru un bebe de 1 ani?

În general, părinții și nașii aleg să achiziționeze tăvița de mot după sexul copilului, mai ales că această zonă de cadouri personalizate s-a dezvoltat atât de mult încât, uneori pare că avem mult prea multe opțiuni.

Dacă în trecut tava de mot era universală, acum, pe piață există nenumărate modele de tăvițe, atât pentru băieței, cât și pentru fetițe. Ele pot diferi de la formă, mărime, la accesorii precum dantela, fundițe, până la culoare, pictură, desene tematice și mesaje simbolice. 

De unde achiziționez tăvițe moț?

Astăzi găsim pe internet o multitudine de variante și poate părea o adevărată provocare această etapă de alegere a celei mai potrivite tăvițe moț.

Noi îți recomandăm cu încredere produsele noastre personalizate. În cadrul site-ului nostru vei găsi o varietate de modele de tăvițe, în funcție de tematica de aniversare, de mesajul personalizat pe care dorești să îl lași. De asemenea, tăvița de  moț se personalizează cu poza bebelușului, data nașterii și numele, si mesajul pe care dorești să îl transmiți pruncului. 

Idei de cum putem realiza acasă o tava moț handmade?

Dacă ești o persoană creativă și te gândești sa realizezi chiar tu o tava moț handmade, îți oferim o tehnică foarte simplă, eficientă și elegantă:

Tehnica șervețelului – pentru aceasta vei avea nevoie de o tavă MDF, hârtie de orez, adeziv pentru tehnica șervețelului, pensule.

Iată cum se realizează: Curăță bine tava de moț și aplică adezivul, într-un strat subțire, pe suprafața sa. Așază apoi hârtia de orez și uniformizează suprafața sa, astfel încât să nu existe nicio cută. Lasă la uscat și la final, adaugă un strat din același adeziv pentru decoupage pe deasupra – acest strat te asigură că sigilezi suprafața hârtiei de orez și astfel vei creste rezistenta tăviței pentru moț. Poți, de asemenea, picta marginile tăviței, precum și mânerul, folosind culori acrilice.